Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Consiliul Local Dorohoi

Consilierii dorohoieni s-au întâlnit joi, 23 februarie, începând cu ora 15:00, într-o şedinţă ordinară a Consiliului Local, la Casa de Municipală de Cultură din Dorohoi. La această şedinţă au participat toţi cei 19 consilieri care au dezbătut cele 15 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

La această ședință nu au lipsit discuțiile contradictorii pe marginea unor proiecte, unele fiind aprobate, altele respinse dar și amânate. A fost aprobat proiectul de hotărâre privind Cimitirul Dealu Mare și rețeaua școlară pentru anul 2012-2013.

Proiectul privind darea în folosință gratuită Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi a Bazei de tratament şi recuperare, a creat mari controverse iar PDL-iștii prin consilierul Alexandroaie Maria au cerut arondarea bazei de tratament la Spitalul Municipal, specificând că bolnavii internaţi în spital vor beneficia cu această ocazie de baza de tratament, la care pot veni şi alţi cetăţeni, însă cu plata unei taxe. Proiectul nu a fost votat nici în forma iniţială, nici cu amendament.

Consilierii au mai respins proiectele de hotarare privind aprobarea vânzarii, prin licitaţie publică, a terenului proprietate privată a Municipiului Dorohoi, în suprafață de 614 mp, din str. V. Lupu nr. 10 şi privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local Dorohoi în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ din Dorohoi. Toate celelalte puncte aflate pe ordinea de zi au fost aprobate.

Vezi proiectele de hotărâre aprobate de consilierii locali:

·    Proiect de hotarare privind modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare al D.A.S. Dorohoi.
·    Proiect de hotarare privind repartizarea a 5 locuinte ramase libere, in vederea rezolvarii unor probleme locative in regim de necesitate, pentru unele familii care locuiesc in imobile proprietatea Mun. Dorohoi, aflate in administrarea Consiliului Local Dorohoi.
·    Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii contractelor de inchiriere pentru cei 20 chiriasi care locuiesc in Mun. Dorohoi, str. C.D.Gherea nr. 4, bl. C.1 – locuinte construite in regim A.N.L.
·    Proiect de hotarare privind aprobarea vanzarii imobilului situat in Municipiul Dorohoi, str. 1 Decembrie nr. 35 detinut, fara titlu, de catre fam. Filip Maria si Traian, urmare Deciziei civile nr. 1535/29.10.2004 a Curtii de Apel Suceava.         
·    Proiect de hotarare privind aprobarea vanzarii a doua apartamente construite din fondurile statului, inainte de anul 1990, aflate in domeniul privat de interes local al Municipiului Dorohoi, in baza Decret-Lege nr. 61/1990 si a Legii nr. 85/1992, urmare sentintelor civile nr. 1446/2011 si 1675/2011, ramase definitive.
·    Proiect de hotarare privind aprobarea pretului de pornire la licitatie publica, rezultat din raportul de evaluare intocmit si a caietului de sarcini, pentru vinzarea spatiului comercial, situat in Mun. Dorohoi, B-dul Victoriei nr. 39, Bl. F. 15- parter.
·    Proiect de hotarare  privind reducerea impozitului pe locuinta de domiciliu si terenul aferent acesteia, pentru anul 2012, cu 100%, dar nu mai mult de 100 lei, unui numar de 38 persoane fizice care au incheiat contract de voluntariat cu Consiliul Local, pentru incadrarea in Serviciul voluntar pentru situatii de urgenta.
·    Proiect de hotarare privind aprobarea actualizarii Planului de analiza si acoperire a riscurilor pe teritoriul Municipiului Dorohoi.
·    Proiect de hotarare privind aprobarea vanzarii, in principiu, prin licitatie publica, a terenului proprietate privata a Municipiului Dorohoi, p.c. 2276-233 m.p.; p.c. 2279- 193 m.p.; p.c. 2280-309 m.p.; p.c. 2283-215 m.p., in suprafata  totala de 950 m.p., str. Vamii, f.n.
·    Proiect de hotarare privind aprobarea statului de functii si a organigramei pentru anul 2012 a Spitalului Municipal Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Consiliul Local Dorohoi
DorohoiNews.ro, 24-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro